Friday, December 19, 2014

Spune la moşu o poezie! Hai, fii cuminte!

Am fost aseară la serbarea lui fiu-meu şi înainte de serbare, în timp ce toate fetiţele îşi comparau rochiţele de prinţesă, i-am spus la ureche: Tati, dacă nu vrei să ieşi pe scenă, nu trebuie, tati şi mami nu se supără. Dacă uiţi poezia, nu-i nimic. Să ştii!
Am primit în schimb cel mai frumos zâmbet şi o îmbrăţişare. Mi s-a pus un nod în gât.
M-am pus în spatele ultimului rând şi m-am gândit.
M-am gândit de adunare de părinţi de elită eram acolo, care stăteam şi ne uitam la sărmanii copii cum se bâlbâie şi transpiră că şi-au uitat un vers şi mami, tati, doamna educatoare sau moşul o să fie dezamăgiţi de ei.
Am fost, de fapt, la circ. Am fost să vedem cum merge maimuţa pe bicicletă. Atât doar că după, fiecare şi-a luat maimuţa şi a plecat cu ea acasă.
La plecare unii copii aveau lacrimi în ochi.

Câte doage ne lipsesc, oare, de ajungem să îi judecăm după cum papagalesc o poezie pe scenă? Câte frustrări putem vărsa la nesfârşit asupra lor şi câte frustrări le creem, implicit?
Vi se pare normal ca la 3-4 ani copilul să creadă că dacă nu spune frumos nenorocita aia de replică pe scenă, mami o să-l judece? Sau o să fie dezamăgită? Sau doamna educatoare o să-l mustre?

De ce le facem copiilor mizeriile astea? Ca să ne lăudăm la ceilalţi părinţi cât de grozav e al nostru?

2 comments:

  1. Bine zici ficior. Cei mai multi parinti incearca sa faca din copii oamenii care nu au reusit ei insisi sa fie.

    ReplyDelete
  2. Du-ti copii la o gradinita din secolul asta.. sincer

    ReplyDelete