Friday, July 1, 2011

O melodie pentru fiecare

În general nu gust muzica românească din ultimii ani. Da uite că din când în când mai răsare, cu greu, printre toate porcăriile pe care le produc popstarleţii noştri, câte o trupă sau un individ care are ceva de zis. Şi dacă pe deasupra mai are şi pe cineva care să-i facă o muzică bună la versuri, poate să iasă chiar ceva mişto. Mă refer la Guess Who, care a dat lovitura, mai întâi, cu "Locul potrivit", care mi-a plăcut deşi bate aceeaşi monedă devalorizată a Regimului, şi tocmai am ascultat pentru prima dată o piesă mai recentă de-a lui, "Manifest". Asta chiar îmi place din toate punctele de vedere - are nişte versuri tari, dar fără cuvinte grele (gen Paraziţii - care şi ei au nişte piese ce-mi plac), are o muzică bună, şi un videoclip reuşit pe deasupra.