Vienna City Triathlon 2012

Mă duc deja de trei ani încoace cu mare plăcere la acest concurs organizat cu maxim profesionalism în capitala Austriei şi de fiecare dată rămân plăcut surprins de cât de bine e pus la punct şi cum poţi să desfăşori 13 curse de triatlon pe acelaşi traseu într-o singură zi (ce-i drept că unele au fost comasate câte două dar tot au fost vreo 6 starturi în ziua aia) fără să încurci intrările şi ieşirile din tranziţie, numărul diferit de ture şi mai ales cronometrarea. În mod special când între evenimente au fost campionatele naţionale ale Austriei şi campionatele Europene de juniori.
Am plecat vineri după servici de la Cluj împreună cu Daniel şi am sosit în jur de ora 11:20 ora locală la hostel. Am băgat repede nasul în pernă, ca să abordăm ziua cursei cât mai liniştiţi. Sâmbătă după micul dejun am mers să ne ridicăm kitul şi să urmărim startul europenelor de sprint juniori, unde România a avut trei reprezentanţi (din păcate doar un loc 69, un 70 şi un DNF).
Apoi ne-am întors la prânz şi la un somnel înainte de cursă. Deja era destul de clar că vom avea o cursă pe căldură mare, însă nu am prevăzut vântul, care a apărut undeva pe la ora 3 (noi având startul la 4:10).
Ne-am întors în jur de ora 15:00, am intrat în tranziţie, ne-am găsit locurile şi ne-am aşezat lucrurile. Experienţa şi-a spus cuvântul şi pregătirea inspirată a tranziţiei m-a ajutat să am nişte timpi foarte onorabili de schimb: 1:30 T1 respectiv 1:00 T2.
Cu obişnuitele mele emoţii dinainte de start mi-am pus neoprenul, casca şi ochelarii şi am coborât la apă. Plutonul a fost foarte numeros şi îmi era destul de clar că va trebui să lupt pentru fiecare metru. Deja la 3-4 minute după start s-au strâns rândurile şi prima tură din cele două de înot au fost o perpetuă luptă corp la corp, cu picioare şi mâini aruncate din toate direcţiile. Nu mi-am dat seama în apă, dar acum judecând după timpii noştri şi ai celorlalţi, aş zice că înotul a fost cam de 1700m în loc de 1500 - o scăpare ciudată pentru meticuloşii austrieci.
După cum spuneam mai sus, T1 a trecut rapid şi m-am aruncat pe bicicletă. Imediat m-am izbit de un vânt ucigător din faţă, care m-a ţinut în permanenţă cu pulsul peste 160 bpm, deşi nu am reuşit o medie decât de aprox 35 km/h în loc de 40 cât îmi propusesem, adică un timp de aprox 1:08 la bike. Tot din cauza vântului am avut o perpetuă senzaţie de gură uscată, care nu a trecut oricât isotonic am băut. Am reuşit să o calmez abia la alergare, unde ni s-a oferit apă la punctul de alimentare.
Am ieşit de pe bicicletă în stare destul de bună şi am reuşit să fac o alergare fără evenimente deosebite, în 47 de minute, în ciuda căldurii şi a soarelui arzător.
Per total am terminat în 2:26, un timp aparent slab, dar ţinând cont de înotul mai lung şi vântul de pe bicicletă, pot spune că sunt foarte mulţumit. Am ieşit pe 48 din 380 la general şi pe 9 la categoria mea.
Ca de obicei îi mulţumesc Getei care mă susţine în totate tâmpeniile pe care le fac şi lui Dani care mă motivează să trag mai tare decât aş face-o de capul meu.
Adaug două poze de la FirstPhotoFactory, în aşteptarea pozelor de la organizatori.

Triatlon Fără Asfalt - 2 Mai - Hagieni

Săptămâna trecută am participat la primul eveniment din Grand Prix-ul de triatlon organizat de Bioeel alături de Dani şi Cătă.
Am ezitat mult dacă să merg sau nu, din două motive: în primul rând pentru că de la Cluj e un drum groaznic de lung şi de greu până la Marea Neagră şi în al doilea, pentru că de curând s-a născut cel de-al doilea băieţel al meu şi am avut o strângere de inimă să-mi las soţia singură cu amândoi.
Până la urmă am decis să merg şi să fac returul cât mai repede posibil.
Competiţia a avut zona de S/F şi tranziţia la "micul golf"  din 2 Mai, cu înotul în mare, alergarea pe plajă spre Vama Veche şi bicicleta pe drumuri agricole şi forestiere din zona Limanu/Hagieni.
Am avut noroc că a fost suficient de cald pentru ca traseul de bicicletă să fie uscat, pentru că e în mare parte pământ şi am auzit că anul trecut a fost ud şi extrem de dificil din această cauză.
După un somn destul de bun la camping Hacienda, ne-am trezit devreme ca să prindem startul de la ora 9 (foarte bine aleasă ora de altfel, având în vedere cât de cald a fost spre ora finishului).
Am pregătit tranziţia ca de obicei, cu două mici modificări: urma să alerg cu şosete, şi aveam nevoie de o sticlă de apă pentru spălat nisipul de pe picioare. Mi-a plăcut că rastelele au fost pe un singur rând şi şansele să nu-ţi găseşti locul erau mult mai mici decât în alte părţi.
La start am fost impresionat de numărul mare de participanţi - fiind aproape de Bucureşti a fost un eveniment la care au participat foarte mulţi începători şi ştafete. A fost o atmosferă pozitivă ce m-a ajutat să depăşesc mai uşor obişnuitele mele emoţii de la start.
După o numărătoare inversă rapidă, s-a plecat la înot într-un ritm surprinzător de relaxat aş zice. Nu am avut parte de picioare peste cap, îmbrânceli şi alte evenimente obişnuite la startul altor triatloane.
Marea a fost plăcută, răcoroasă şi foarte liniştită, şi proba de înot a fost cam cu 200-300m mai scurtă decât a fost anunţată, astfel că am terminat în sub 20min. Tranziţia a fost mai lungă, după cum mă aşteptam - a trebuit să îmi spăl picioarele, să-mi iau ciorapii şi centura cu sticle, chestii care în mod normal nu sunt necesare, dar aici mi-a fost frică de nisip în papuci şi deshidratare (mi se pare că punctul de alimentare de la alergare a fost insuficient...).
Alergarea a fost.... cruntă. Pe lângă că a fost cald, terenul a solicitat în permanenţă deosebită atenţie şi efortul muscular pentru a menţine stabilitatea pe bolovani şi nisip a fost imens. Am alergat puţin sub 50 de minute, fiind permanent cu pulsul peste 170bpm.
Pe proba de bicicletă mi-ar fi plăcut să am un 29er sau chiar un ciclocross - cu excepţia a 500m cât a fost canionul de la Hagieni, traseul a fost unul de goană maximă, singurele piedici fiind vântul şi căldura.
Am terminat cursa în 2 ore 39 min, pe locul 5 la categoria mea. Sunt puţin dezamăgit dar adevărul e că nu m-am antrenat cât ar fi trebuit, situaţie care probabil se va schimba doar anul viitor, când vor mai creşte copiii.
Dani m-a depăşit la alergare şi de atunci nu l-am mai văzut decât la finish - m-a depăşit cu 6 minute, cu o alergare fantastică şi o bicicletă foarte bună, terminând pe 3 la categoria lui, iar Cătă a terminat pe 9, cu 3:07.
Până una alta, mulţumirile de rigoare Getei fără de care .... nici n-are rost să discutăm :-)