Monday, June 18, 2012

Vienna City Triathlon 2012

Mă duc deja de trei ani încoace cu mare plăcere la acest concurs organizat cu maxim profesionalism în capitala Austriei şi de fiecare dată rămân plăcut surprins de cât de bine e pus la punct şi cum poţi să desfăşori 13 curse de triatlon pe acelaşi traseu într-o singură zi (ce-i drept că unele au fost comasate câte două dar tot au fost vreo 6 starturi în ziua aia) fără să încurci intrările şi ieşirile din tranziţie, numărul diferit de ture şi mai ales cronometrarea. În mod special când între evenimente au fost campionatele naţionale ale Austriei şi campionatele Europene de juniori.
Am plecat vineri după servici de la Cluj împreună cu Daniel şi am sosit în jur de ora 11:20 ora locală la hostel. Am băgat repede nasul în pernă, ca să abordăm ziua cursei cât mai liniştiţi. Sâmbătă după micul dejun am mers să ne ridicăm kitul şi să urmărim startul europenelor de sprint juniori, unde România a avut trei reprezentanţi (din păcate doar un loc 69, un 70 şi un DNF).
Apoi ne-am întors la prânz şi la un somnel înainte de cursă. Deja era destul de clar că vom avea o cursă pe căldură mare, însă nu am prevăzut vântul, care a apărut undeva pe la ora 3 (noi având startul la 4:10).
Ne-am întors în jur de ora 15:00, am intrat în tranziţie, ne-am găsit locurile şi ne-am aşezat lucrurile. Experienţa şi-a spus cuvântul şi pregătirea inspirată a tranziţiei m-a ajutat să am nişte timpi foarte onorabili de schimb: 1:30 T1 respectiv 1:00 T2.
Cu obişnuitele mele emoţii dinainte de start mi-am pus neoprenul, casca şi ochelarii şi am coborât la apă. Plutonul a fost foarte numeros şi îmi era destul de clar că va trebui să lupt pentru fiecare metru. Deja la 3-4 minute după start s-au strâns rândurile şi prima tură din cele două de înot au fost o perpetuă luptă corp la corp, cu picioare şi mâini aruncate din toate direcţiile. Nu mi-am dat seama în apă, dar acum judecând după timpii noştri şi ai celorlalţi, aş zice că înotul a fost cam de 1700m în loc de 1500 - o scăpare ciudată pentru meticuloşii austrieci.
După cum spuneam mai sus, T1 a trecut rapid şi m-am aruncat pe bicicletă. Imediat m-am izbit de un vânt ucigător din faţă, care m-a ţinut în permanenţă cu pulsul peste 160 bpm, deşi nu am reuşit o medie decât de aprox 35 km/h în loc de 40 cât îmi propusesem, adică un timp de aprox 1:08 la bike. Tot din cauza vântului am avut o perpetuă senzaţie de gură uscată, care nu a trecut oricât isotonic am băut. Am reuşit să o calmez abia la alergare, unde ni s-a oferit apă la punctul de alimentare.
Am ieşit de pe bicicletă în stare destul de bună şi am reuşit să fac o alergare fără evenimente deosebite, în 47 de minute, în ciuda căldurii şi a soarelui arzător.
Per total am terminat în 2:26, un timp aparent slab, dar ţinând cont de înotul mai lung şi vântul de pe bicicletă, pot spune că sunt foarte mulţumit. Am ieşit pe 48 din 380 la general şi pe 9 la categoria mea.
Ca de obicei îi mulţumesc Getei care mă susţine în totate tâmpeniile pe care le fac şi lui Dani care mă motivează să trag mai tare decât aş face-o de capul meu.
Adaug două poze de la FirstPhotoFactory, în aşteptarea pozelor de la organizatori.

Monday, June 11, 2012

Triatlon Fără Asfalt - 2 Mai - Hagieni

Săptămâna trecută am participat la primul eveniment din Grand Prix-ul de triatlon organizat de Bioeel alături de Dani şi Cătă.
Am ezitat mult dacă să merg sau nu, din două motive: în primul rând pentru că de la Cluj e un drum groaznic de lung şi de greu până la Marea Neagră şi în al doilea, pentru că de curând s-a născut cel de-al doilea băieţel al meu şi am avut o strângere de inimă să-mi las soţia singură cu amândoi.
Până la urmă am decis să merg şi să fac returul cât mai repede posibil.
Competiţia a avut zona de S/F şi tranziţia la "micul golf"  din 2 Mai, cu înotul în mare, alergarea pe plajă spre Vama Veche şi bicicleta pe drumuri agricole şi forestiere din zona Limanu/Hagieni.
Am avut noroc că a fost suficient de cald pentru ca traseul de bicicletă să fie uscat, pentru că e în mare parte pământ şi am auzit că anul trecut a fost ud şi extrem de dificil din această cauză.
După un somn destul de bun la camping Hacienda, ne-am trezit devreme ca să prindem startul de la ora 9 (foarte bine aleasă ora de altfel, având în vedere cât de cald a fost spre ora finishului).
Am pregătit tranziţia ca de obicei, cu două mici modificări: urma să alerg cu şosete, şi aveam nevoie de o sticlă de apă pentru spălat nisipul de pe picioare. Mi-a plăcut că rastelele au fost pe un singur rând şi şansele să nu-ţi găseşti locul erau mult mai mici decât în alte părţi.
La start am fost impresionat de numărul mare de participanţi - fiind aproape de Bucureşti a fost un eveniment la care au participat foarte mulţi începători şi ştafete. A fost o atmosferă pozitivă ce m-a ajutat să depăşesc mai uşor obişnuitele mele emoţii de la start.
După o numărătoare inversă rapidă, s-a plecat la înot într-un ritm surprinzător de relaxat aş zice. Nu am avut parte de picioare peste cap, îmbrânceli şi alte evenimente obişnuite la startul altor triatloane.
Marea a fost plăcută, răcoroasă şi foarte liniştită, şi proba de înot a fost cam cu 200-300m mai scurtă decât a fost anunţată, astfel că am terminat în sub 20min. Tranziţia a fost mai lungă, după cum mă aşteptam - a trebuit să îmi spăl picioarele, să-mi iau ciorapii şi centura cu sticle, chestii care în mod normal nu sunt necesare, dar aici mi-a fost frică de nisip în papuci şi deshidratare (mi se pare că punctul de alimentare de la alergare a fost insuficient...).
Alergarea a fost.... cruntă. Pe lângă că a fost cald, terenul a solicitat în permanenţă deosebită atenţie şi efortul muscular pentru a menţine stabilitatea pe bolovani şi nisip a fost imens. Am alergat puţin sub 50 de minute, fiind permanent cu pulsul peste 170bpm.
Pe proba de bicicletă mi-ar fi plăcut să am un 29er sau chiar un ciclocross - cu excepţia a 500m cât a fost canionul de la Hagieni, traseul a fost unul de goană maximă, singurele piedici fiind vântul şi căldura.
Am terminat cursa în 2 ore 39 min, pe locul 5 la categoria mea. Sunt puţin dezamăgit dar adevărul e că nu m-am antrenat cât ar fi trebuit, situaţie care probabil se va schimba doar anul viitor, când vor mai creşte copiii.
Dani m-a depăşit la alergare şi de atunci nu l-am mai văzut decât la finish - m-a depăşit cu 6 minute, cu o alergare fantastică şi o bicicletă foarte bună, terminând pe 3 la categoria lui, iar Cătă a terminat pe 9, cu 3:07.
Până una alta, mulţumirile de rigoare Getei fără de care .... nici n-are rost să discutăm :-)

Friday, May 11, 2012

Unu mai filosofic

M-am întâlnit zilele astea cu un filmuleţ pe TED despre un subiect care mă interesează de mai multă vreme şi pe care putem spune că-l urmăresc, pentru că e într-un stadiu de cercetare destul de avansat şi apar surprize la tot pasul. E vorba despre Abiogeneză - apariţia vieţii. A nu se confunda cu teoria evoluţiei, deşi cele două sunt strict corelate, dar, logic vorbind, viaţa nu are cum să evolueze din nimic. Abiogeneza tratează formarea celor mai rudimentare structuri care se pot numi "viaţă" şi care mai apoi pot evolua în organisme mai complexe.
În filmuleţ sunt prezentate nişte experimente de laborator prin care se creează asemenea structuri rudimentare din molecule organice relativ simple capabile de evoluţie, eliminând astfel ultimul argument care le dădea apă la moară creaţioniştilor (cel puţin celor care căutau argumente cât de cât ştiinţifice) - anume că viaţa nu ar fi putut apărea de la sine (sau să zicem, fără o "influenţă externă conştientă").
Gata cu gargara, priviţi filmul:
http://www.wimp.com/linelife/

Friday, May 4, 2012

Recuperarea după maraton - cu alt maraton - aşa NU

Despre maratonul de la Cluj (de alergare) am scris acum 2 săptămâni. A fost o cursă pregătită de mult timp, parţial combinată cu pregătirea pentru triatlon, dar o bună parte am muncit specific pentru maraton. Am făcut volum, am început din timp, am alergat toată iarna pe zăpadă, am redus antrenamentele înainte de cursă, ne-am făcut plan de alimentaţie (mai mult Dani, mare noroc cu el), ce mai - am lucrat ca la carte. Doar că nu ne-am gândit nici unul din noi la ce va fi după. Nici o clipă. Motiv pentru care am comis tâmpenia şi m-am înscris la maratonul Făgetului la distanţa lungă, la fix o săptămână după maratonul de alergare. Evident că nu am apucat să mă recuperez nici de doi lei, ce să mai vorbim de umpic de rulaj măcar, având în vedere că era prima cursă serioasă de bike din an.
M-am aşezat la start destul de încrezător, cu capul încă plin de musculiţele succesului de săptămâna precedentă. Mi-a trecut în primele 10 minute de cursă, în care mi-am dat seama că nu am picioare nici de 10 km, darămite de 70 şi că pulsul nu era deloc corelat cu efortul depus, stând mereu peste 170 de bătăi.
Drept urmare am tras de mine enorm ca să reuşesc măcar să ajung la finish pe bicicletă, nu am reuşit să mă bucur deloc de traseul foarte fain găsit de Levi, şi am ajuns absolut terminat, deshidratat şi cu picioarele praf. Din cauza oboselii nici măcar nu am fost în stare să mă concentrez la hidratare şi alimentare, aşa că am pierdut aproximativ 1kg de greutate corporală - dovada clară câ am făcut o prostie cât mine de mare.
Mersi lui Laurenţiu că mi-a ţinut de iepure şi m-a ajutat psihic să nu abandonez.
Felicitări lui Levi pentru traseu, a fost foarte fain şi greu, ca întotdeauna.

Sunday, April 22, 2012

Maraton Internaţional Cluj

Notă:
Le mulţumesc organizatorilor pentru că mi-au corectat timpul. Iniţial apăream DNF din cauza unei erori de cronometrare. Acum sunt pe locul 17, în faţa lui Geza, deşi în realitate am fost cu vreo 20 de secunde după el. Oricum, mai bine aşa decât DNF :-)
http://maraton-cluj.ro/images/stories/content/rezultate/Vodafone_International_Marathon_Halfmarathon_Cluj_2012_results.pdf

A doua cursă de anul ăsta a fost maratonul internaţional Cluj. Am combinat antrenamentul de iarnă pentru triatlon cu ceva mai mult volum de alergare, în vederea maratonului. După câteva antrenamente cronometrate, ne-am propus un timp de 3:15, ceea ce înseamnă cam 4:37 medie pe km.
Startul a fost rapid, condus de cei de la semi. O primă greşeală a fost că nu ne-am concetrat pe ceea ce ne propusesem noi, ci ne-am dus după o trupă de la semi care ţinea un ritm de cam 4:25. A doua greşeală a fost că, după ce ne-am dat seama că mergem prea repede, nu ne-am reglat ritmul. Evident că după primele două ture nu am mai avut picioare să ducem ritmul de 4:25-4:30 şi am scăzut semnificativ. Ultimele două ture au mers tot mai lent, iar în ultima am scăzut la 53 de minute.
În tura a treia am făcut o gogomănie, am trecut prin spatele lui Daniel ca să-mi iau apă, şi l-am atins pe un picior, l-am dezechilibrat şi s-a lovit la un picior. Sper că nu din cauza asta, dar în ultima tură a avut crampe foarte nasoale şi a trebuit să încetinească mult. Mă, îmi pare tare rău. Serios!
Cu picioarele distruse, două degete băşicate până la carne vie şi o unghie lipsă, am terminat în 3:18:00.
Mulţumuri lui Victor, care mi-a cărat gelurile şi bidoanele, şi tuturor celor care ne-au încurajat,
mersi mult la Dani, pentru antrenamente, plan de nutriţie, şi toate celelalte, ştie el,
şi nu în ultimul rând Getei care are răbdare nemăsurată cu mine.

Le mulţumesc Laurei Baciu şi lui Alex Diaconu pentru poze.


Monday, March 26, 2012

Prima cursă din an - revenire fără forţă

Ieri am avut prima cursă de anul ăsta, prima etapă din Clujul Pedalează. A fost un XC ultra rapid, cu ture scurte (10 minute tura) şi numai 5 la număr. Cu alte cuvinte, intensitate maximă la pachet mic.
După ce am pus trei petece pe o cameră cu probleme la roata faţă, am schimbat-o cu 3 minute înainte de start, cu o cameră calumea de la Iustin. M-am aliniat la start pe rândul 2, am luat o gură de apă şi un gel, am dat drumul la cronometru şi am plecat. Primele trei ture le-am făcut aproape constant la peste 170 bpm, cu respiraţia sacadată şi inima în gât. Ultimele 2 ture s-a mai calmat inima, dar am pierdut şi la ritm (cred că aproape un minut pe tură).

După o iarnă lungă cu antrenamente zero la bicicletă (noroc cu alergarea...) s-a făcut brusc cald şi uscat, şi am suferit ca un câine la cele 26 de grade şi soare arzător (pentru luna martie a fost ceva de necrezut). M-am depăşit constant cu Iustin şi cu un băiat pe un 29er, care urca fantastic dar nu prea avea curaj pe coborâri. Până la urmă viteza pe urcări l-a ajutat să-mi sufle locul 4 la aproximativ 10 secunde.


Daniel a agăţat în transmisie o bandă de marcaj şi a pierdut vreo 20 de secunde bune în prima tură încercând să se descâlcească - altfel probabil că ne luptam patru oameni pentru locul 4.
Cu toată apa turnată pe cap, tot nu am reuşit să evit o insolaţie, care nu m-a lăsat să dorm şi încă mă chinuie.
Felicitări lui Levi pentru organizare şi pentru că reuşeşte să mobilizeze tot mai multă lume la competiţiile lui. Ieri am înţeles c-ar fi fost în jur de 400 de persoane, din care aproximativ 150 de copii. Bravo!