Traversarea Tarniţei 2011

Postul ăsta e întârziat cu câteva zile, dar oricum evenimentul trebuie menţionat. Sâmbătă, în 13, a avut loc a 5-a ediţie a concursului nostru (de open water) de căpătâi - Traversarea Tarniţei.
Am participat pentru al doilea an la rând la proba de traversare, de 6500m.
Am ajuns pe la 10:15, împreună cu Marius, ştiind că Liviu nu va întârzia startul de la ora 11 în niciun caz. Ne-am semnat hârtiile, ne-am luat casca roşie obligatorie pentru o vizibilitate mai bună (prietenii ştiu de ce - bărcile cu motor şi înotătorii nu se împacă prea bine...) şi ne-am dus la încălzire.
Ne-am făcut încălzirea mai mult de formă, din păcate, dar din fericire atmosfera a fost super, ca de obicei, cu glumele şi băşcălia de rigoare. Până la urmă, ce poate fi mai sexi decât nişte băieţi faini în costume mulate de neopren :)








Apoi ne-am pregătit psihic (sau măcar am încercat...) pentru aproape 2 ore de tăcut din gură şi dat din mâini. Planul iniţial era să mergem la trenă cu Radu şi cu Dani, să câştigăm umpic de timp, da evident că ne-am rătăcit unul de altul la start şi planul s-a dus pe apa Tarniţei.
Am plecat în forţă primii 200m ca să scap din buluceala plutonului, apoi mi-am reglat ritmul şi respiraţia, mi-am luat reperele şi m-am relaxat, atât cât se poate într-un concurs. Am încercat să orientez cât mai rar şi să înot cât mai drept, şi cred că mi-a reuşit mai bine ca anul trecut. Încă de la start, însă, începuse să mă deranjeze casca roşie de latex primită la înscriere, care, evident, era prea mică pentru lubeniţa mea. Situaţia s-a agravat brusc când, undeva după bifurcaţia cu braţul Râşca, m-a ajuns Dani şi m-a lovit/atins pe tâmpla dreaptă (sper că din greşeală, ungure!), şi instantaneu m-a luat o durere de cap extrem de neplăcută. După câteva minute n-am avut de ales, m-am oprit şi am dat-o jos şi am rămas cu casca de silicon primită acu 2 ani la Mamaia. Am încercat s-o pun sub neopren dar îmi intra apă din cauza ei aşa că am abandonat-o în lac; fiţi fără griji, e de latex, în 2 ani nu mai rămâne nimic din ea. Durerea de cap a dispărut în câteva secunde.
Am mers mai departe în paralel cu Daniel, care s-a luptat mai tot timpul cu ochelarii care îi abureau puternic.
Ocazional îl vedeam în partea stângă pe Bruno, care cred că dacă se orienta mai bine, ieşea cu 2-3 minute bune înaintea noastră.
Ultimii 1500m am accelerat ca să îl depăşesc pe dl. Seliceanu şi pe Bruno, pe care-i vedeam mereu puţin în faţă sau lateral de noi - am şi reuşit, dar sincer eu nu prea mai aveam aer când am ieşit din apă.
În final am terminat dezamăgitor, în 1h:52min, cu aproape 2 minute mai slab decât anul trecut. Aş fi sperat să-mi îmbunătăţesc timpul, dar asta e, mai avem şi zile proaste.
Felicitări organizatorilor şi voluntarilor pentru un concurs reuşit, şi în primul rând felicitări lui Nicolae Ioniţă şi lui Alex Diaconu pentru timpii incredibili pe care i-au scos.

Triatlon Reci 2011

Duminica asta (7 august) a avut loc ediţia aniversară, nr 20, a triatlonului de la Reci. În premieră, după diverse probleme de logistică anii trecuţi, concursul s-a desfăşurat în format XTerra.
Participarea a fost excelentă, multă lume la toate probele, multe doamne şi domnişoare, şi multe feţe cunoscute.
După mici probleme de organizare (zona de tranziţie a fost mult prea mică pentru numărul mare de concurenţi), startul s-a dat cu o amânare minimă.
Ca de obicei în apă a fost buluceală maximă la început, dar după primii 200m rândurile s-au răsfirat. La sfârşitul înotului, în faţă erau Liviu şi cu Zsombor, cam la un minut după ei Ciprian şi Daniel, şi cam la 20 de secunde în spatele lor, eu, singur. După estimarea mea distanţa de înot a fost de aproximativ 1250-1300m, în loc de cei 1000m anunţaţi - dar să zicem că asta e tradiţional la Reci :)
Pe Daniel l-am prins în T1, după ce căzuse spectaculos pe bannerele întinse pe jos în zona de tranziţie, şi am plecat la bicicletă împreună.
Am mers roată la roată cele 5 ture de bicicletă, rulând cu viteză destul de mare, între 25-35 km/h. Nisipul de pe traseu ne-a pus probleme pe alocuri, dar în mare pot să spun că a fost un traseu excelent, cu ceva zone mai tehnice şi multă multă viteză.
Imediat după prima tură l-am prins pe Liviu, iar undeva în tura 3 sau 4 spre sfârşit ne-a depăşit Albert, care avusese ceva probleme la înot. Am rulat în continuu la cadenţă mare şi puls peste 155 bpm, şi am terminat bicicleta la aprox. 1 oră şi 12 minute.

Pe intrarea în alergare, Daniel a luat avans cam 100m care apoi s-a menţinut constant până la sfârşit. Din fericire, o bună parte din traseu a fost în pădure şi soarele puternic nu ne-a afectat. Am reuşit să merg susţinut, destul de constant între 10:30-11:30 pe tură, cu un timp total de aprox 44 de minute pe 9 km.
Am terminat în 2 ore 19 minute, pe locul 6 la general, locul 5 la categoria mea, după 4 elite.
Cred că a fost primul concurs anul ăsta la care nu am avut niciun fel de probleme, dureri, crampe, căzături sau orice alt inconvenient major.
Felicitări organizatorilor, voluntarilor şi mai ales lui Csuribaci care a avut curaj să mute concursul de pe şosea în pădure, cu rezultate excelente.
Mi-ar fi plăcut ca elitele să aibă categoria lor separată, pentru că nu mi se pare deloc corect ca noi, cei care ne antrenăm şi concurăm pe banii noştri, şi trebuie să jonglăm timpul între job, familie şi antrenament, să concurăm cu cei care au salar, echipament sponsorizat, şi timp nelimitat pentru antrenamente. De data asta chiar cred că aş fi meritat locul 1 la 19-29 de ani amatori.