Friday, May 11, 2012

Unu mai filosofic

M-am întâlnit zilele astea cu un filmuleţ pe TED despre un subiect care mă interesează de mai multă vreme şi pe care putem spune că-l urmăresc, pentru că e într-un stadiu de cercetare destul de avansat şi apar surprize la tot pasul. E vorba despre Abiogeneză - apariţia vieţii. A nu se confunda cu teoria evoluţiei, deşi cele două sunt strict corelate, dar, logic vorbind, viaţa nu are cum să evolueze din nimic. Abiogeneza tratează formarea celor mai rudimentare structuri care se pot numi "viaţă" şi care mai apoi pot evolua în organisme mai complexe.
În filmuleţ sunt prezentate nişte experimente de laborator prin care se creează asemenea structuri rudimentare din molecule organice relativ simple capabile de evoluţie, eliminând astfel ultimul argument care le dădea apă la moară creaţioniştilor (cel puţin celor care căutau argumente cât de cât ştiinţifice) - anume că viaţa nu ar fi putut apărea de la sine (sau să zicem, fără o "influenţă externă conştientă").
Gata cu gargara, priviţi filmul:
http://www.wimp.com/linelife/

Friday, May 4, 2012

Recuperarea după maraton - cu alt maraton - aşa NU

Despre maratonul de la Cluj (de alergare) am scris acum 2 săptămâni. A fost o cursă pregătită de mult timp, parţial combinată cu pregătirea pentru triatlon, dar o bună parte am muncit specific pentru maraton. Am făcut volum, am început din timp, am alergat toată iarna pe zăpadă, am redus antrenamentele înainte de cursă, ne-am făcut plan de alimentaţie (mai mult Dani, mare noroc cu el), ce mai - am lucrat ca la carte. Doar că nu ne-am gândit nici unul din noi la ce va fi după. Nici o clipă. Motiv pentru care am comis tâmpenia şi m-am înscris la maratonul Făgetului la distanţa lungă, la fix o săptămână după maratonul de alergare. Evident că nu am apucat să mă recuperez nici de doi lei, ce să mai vorbim de umpic de rulaj măcar, având în vedere că era prima cursă serioasă de bike din an.
M-am aşezat la start destul de încrezător, cu capul încă plin de musculiţele succesului de săptămâna precedentă. Mi-a trecut în primele 10 minute de cursă, în care mi-am dat seama că nu am picioare nici de 10 km, darămite de 70 şi că pulsul nu era deloc corelat cu efortul depus, stând mereu peste 170 de bătăi.
Drept urmare am tras de mine enorm ca să reuşesc măcar să ajung la finish pe bicicletă, nu am reuşit să mă bucur deloc de traseul foarte fain găsit de Levi, şi am ajuns absolut terminat, deshidratat şi cu picioarele praf. Din cauza oboselii nici măcar nu am fost în stare să mă concentrez la hidratare şi alimentare, aşa că am pierdut aproximativ 1kg de greutate corporală - dovada clară câ am făcut o prostie cât mine de mare.
Mersi lui Laurenţiu că mi-a ţinut de iepure şi m-a ajutat psihic să nu abandonez.
Felicitări lui Levi pentru traseu, a fost foarte fain şi greu, ca întotdeauna.