Cu clubul la Iron Man Oradea

Sâmbătă, 18 iunie, am pus de o ştafetă pentru Iron Man Oradea, împreună cu Daniel (bicicletă) şi Cătă (alergare). Eu am înotat.
Nu am fost prea motivat pentru cursa asta - venea la o săptămână după Viena unde am tras tare şi încă se simţea, plus că ştiam (sau bănuiam) că stau prost cu înotul din cauza timpului modest ce-l scosesem în Austria. Am sosit sâmbătă seară târziu la lac, ne-am pus corturile şi am mers să facem o baie (să inspectez traseul, ca să zic aşa...).
Ca o mică paranteză, eu am frică cronică de apă murdară - gen baltă mâloasă, cu broaşte, alge, ierburi, etc. Şi ca să vezi, înotul a fost tocmai într-o asemenea baltă nenorocită de şes, cu apă mică şi murdară, plină de ierburi şi de nămol. Plus că era prea caldă ca să înoţi comfortabil în neopren. Noroc că pe dimineaţă s-a mai răcorit. Oricum, premisele erau sumbre şi ştiam că nu o să mă pot relaxa în cursa asta.
Dimineaţă la 6 am fost sus, am halit ceva, mi-am tras neoprenul pe mine şi m-am dus să mă încălzesc. Tura de înot era foarte scurtă (cam 250m) din cauză că sus-numita baltă era deosebit de mică. Am încercat să-mi caut nişte repere pe mal, ca să nu fiu nevoit să mă orientez după balizajul montat de organizatori, care a fost deosebit de slab (sticle de cola vopsite alb, agăţate ici-colo cu fir de pescuit- nici măcar nu erau în linie dreaptă - şi două butelii de gaz la capetele liniei drepte. Mult prea puţine şi mici repere). Mi-am luat ca reper la dus un vârf de deal şi la întors turla bisericii.

Primii 200-300m cum era de aşteptat s-au lăsat cu picioare în cap şi coate în spinare, dar după ce s-a risipit gloata am reuşit să mă concentrez cât de cât la înotat (şi la orientare - nu pot să nu repet - EXECRABIL a fost marcat traseul de înot). După jumătate, în bunul meu obicei, am început să pierd şirul turelor. Nu ştiam dacă sunt la tura 6 sau 7, şi partea nasoală era că depindea echipa de mine - dacă eram singur, era doar penibil să fac o tură în plus, dar aşa ar fi fost de-a dreptul sabotaj. Am întors ultima oară, şi era cât pe ce să plec în tura a 9-a, când m-am întors (ca norocul) şi l-am văzut pe Nicu (ştafeta Orca-Runners Club) că iese din apă şi m-am prins că trebuia să ies şi eu. M-am întors urgent, am făcut cei ~50m înapoi spre covor, şi m-am târât în 4 labe afară din apă, în timp ce cu o mână încercam să-mi dau jos chipul să-l dau la Daniel, şi cu cealaltă înjuram. Am mers o oră 14 minute fix, pe o distanţă care ar fi trebuit să fie 3800m dar eu bag mâna-n foc că a fost minim 4200. Am fost al doilea din apă la IM, după colegul de la Orca, Nicu Leţ.
Am ieşit pe locul 2 la echipe, mulţumită eforturilor deosebite ale lui Dani (6h 3min la bike) şi Cătă (4h 31min la maraton).

Şi din perspectiva lui Dani:

Acum ar trebui sa scriu despre partea de bicicleta din stafeta. 180 de km de adrenalina, peisaj rural, incantare la fiecare km si fiecare pedala.Sau.. ,nu?
Sincer, inotul lui Radu a trecut mult mai repede decat credeam. L-am vazut ca trece de iesirea din apa, se opreste, se intoarce, iese, vine catre mine... era imediat dupa Nicu Let... imi zic cool, suntem pe drumul cel bun.
Iau cipul, pun cipul, imi dau 2 palme, Radu striga ceva, o iau la fuga catre iesirea din T1, ma incurc in pedale, le gasesc, le apas, urc panta de 50 m si...incepe huzureala de 180.
Ideea e ca eram foarte pornit dupa 'tura' de la Viena. Stiam ca 180 nu-i 40, si imi tot repetam asta. Dar cred ca totusi nu mi-am repetat destul.
Asfaltul era super ok, vant putin, totul mergea deja ca si uns, 38-40 pe plat, 22-25 pe urcari, 55-60 pe coborari. L-am depasit repede pe Emil, din Orca & Runners, eram pe 1 la stafeta, totul era bine.

Catalin era la capatul turei (am avut 7 ture de 24 + inca vreo 15 zona de legatura intre lac si Oradea unde se alerga), imi schimba bidonul cu apa/isotonic la fiecare tura. Multam' Cata...aflati mai incolo de ce.
Pregatirea pt olimpic se re-facea simtita. Primele 3 ture au fost 'parfum'.
Dar asta inseamna ~ 80 km. Si eu aveam 180...
Si acuma vine morala pt ironman:
1. asculta-l pe ala dinauntrul tau care iti spune: stai in ritm usor, nu trage, stai in ritm usor, nu trage...
2. 180 de km necesita antrenamente serioase de distanta si timp in sa. Pe bune.
3. De fapt cu asta trebuia sa incep: SAUA si POZITIA BUNA is cele mai importante elemente in cursele de anduranta pe bike. Si mai pe bune...

De pe la km 90 incolo am inceput sa simt ce inseamna proba de bike dupa ce ai ignorat morala de mai sus. 10 minute in plus pe tur, vant puternic pe coborari si anumite bucati de plat, dureri naspa in orice pozitie (bikerii stiu de ce) bucuria de-a sta cateva secunde in realimentare cu Cata... nepretuita. Merci inca o data Cata.

A fost greu. Mult mai greu decat credeam. Sincer mult mai greu decat la Viena. Asa am pierdut din pacate si locul 1 pe bike, dar pana la urma n-a fost grav pt ca Tibiscus avea alergator de 3 ore. Noi inca nu am crescut asa de mult... cine stie, poate mai incolo.

Dar a fost o experienta, sa vezi ca scrie 181 km pe ecran si sa stii prin ce-ai trecut - e o chestie. E - ALTFEL.

Povestea lui Cătă aici: http://cataradu.wordpress.com/2011/06/20/eu-cu-orca-la-ironman-oradea/