Half Ironman Vienna 2013

Încep race reporturile pe anul 2013 - Gata cu lenea! Mai ales că sunt dator cu mult prea multe postări deja (semimaraton Cluj, campionatele naţionale de duatlon, half-ul şi crosul de noapte de vinerea trecută).

În vajnica tradiţie începută în 2009 (cred?), la începutul verii am fost din nou la Viena la triatlon - de data asta însă am hotărât să încercăm o distanţă mai lungă, anume un half (deşi n-a fost chiar fix acolo - despre asta mai târziu).

Concursul a avut loc sâmbătă, 17 mai, pe superba locaţie din centrul Vienei - Donauinsel.
http://goo.gl/maps/yKIwr
http://www.viennacitytriathlon.at/de/menu_main/halbdistanz

Am sosit vineri seară târziu, am tras la hostelul nostru preferat (Brigittenau) şi ne-am pus la somn, după un drum obositor, pe ploaie torenţială şi şantiere atât în Ungaria cât şi în Austria.

Sâmbătă aveam startul la ora 12, deci ne-am luat micul dejun fără grabă, ne-am strâns şatra în obişnuitele noastre plase albastre de la ikea (primite în kitul de start de la Mamaia, în 2009 - ce vremuri... habar nu am avut atunci cât de utile vor fi) şi am pornit pe biciclete spre start.
Plasele erau pline şi grele şi evident că o bicicletă de contratimp e absolut nepotrivită ca să cari un asemenea bagaj. Nici nu vă puteţi imagina câte rahaturi se adună pentru o cursă - neopren, papuci, ciorapi, bidoane, geluri, ochelari, cască de înot, cască de biclă, pompă (mare, de podea) şi multe alte mărunţişuri.
Am făcut check in, am ieşit la încălzire şi în final ne-am îndreptat spre start.
Cred că am mai scris mai sus că eu am o oarecare frică de starturile în masă la înot. Până acuma numărul maxim de persoane la start pentru mine a fost în jur de 200, tot aici la Viena. De data asta a fost undeva spre 350 (cam 320 la individual, plus ştafetele). Evident că aveam un morcov major. Nu că nu aş şti să înot, nici vorbă - dar viermuiala care are loc în apă la un asemenea eveniment este foarte greu de descris - sunt oameni în toate părţile, grăbiţi şi derutaţi, care dau din mâini şi din picioare cât mai repede, fără a ţine prea mult cont de cei din jur.
Am reuşit să mă desprind din mulţime şi să înot relativ relaxat doar ultima linie dreaptă, cam 400m, din cei aprox 1550m câţi au fost în total. Menţionasem mai sus că distanţele n-au fost cât ar fi trebuit - înotul a fost cu aproape 400m mai scurt decât cei 1900m regulamentari, şi alergarea a fost cu aprox 900m mai scurtă - în total un câştig de poate 6 minute faţă de un half măsurat calumea.
Deşi de dimineaţă vremea fusese frumoasă, pe când am ieşit din apă cerul era deja complet acoperit, şi după aprox o oră de bicicletă, a început să toarne vârtos. Ne-a plouat cu hotărâre cam o oră, şi s-a oprit cu puţin timp înainte de sfârşitul probei de bicicletă. În poze se vede destul de bine că arătam toţi ca nişte mâţe plouate.

După ce m-am luptat cu dureri la genunchiul drept aproximativ 50 km, ultimii 40 m-am simţit mai bine şi am reuşit să nu mă demoralizez în pofida ploii. Per total la bicicletă se putea merge mult mai bine, dar na, e uşor de zis acuma stând în scaun la tastatură.

Înainte de a pleca spre start am avut inspiraţia să îmi las adidaşii cu talpa în sus, tocmai în ideea în care va ploua. Am avut noroc de nişte papuci relativ uscaţi pentru simimaraton. Aceasta s-a desfăşurat fără mari surprize - am mers relativ constant la 4:45/km, pentru un total de 1:35:11.

Timpul total a fost de 4:39:38, binişor sub targetul de 5 ore cu care am plecat de acasă. Am fost pe locul 10 la categorie şi 104 la general. Pentru primul meu half, mulţumitor. Aştept cu interes Oradea...

Felicitări maxime lui Dani, care a mers vre-o cinci minute bune mai repede decât mine - se vede cine a muncit mai mult :)

Plictiseală şi vreme rea - sau ce faci când n-ai de lucru?

Simplu! Te apuci de lucru manual.
De mult mă bătea gândul să-mi recondiţionez şaua de pe MTB, o Selle Italia SLR 165 la care ţin foarte mult (pentru că avem o relaţie de lungă durată şi pentru că-mi e foarte comodă). De la atâta pedalat, se rupsese pielea sintetică de pe ea şi după lipire nu rezista mai mult de o tură şi se dezlipea din nou.
Întâmplător mi s-a ivit ocazia să mai pun mâna pe încă o şa asemănătoare, un SLR TT, cu probleme similare, pe care voiam să o pun pe cursieră - era ocazia perfectă să mă joc umpic de-a manufactura.

Am procurat prin mijloace subversive o jachetă de piele maro deschis (cred că Brooks numeşte nuanţa asta "honey") care mi-a plăcut mult şi, nefiind vopsită prea intens, nu avea de unde să îmi lase culoare în colanţii de bicicletă şi în bazoane.

Primul pas a fost să curăţ şeile de pielea şi spuma veche. La TT a mers extrem de simplu, şi şaua a rămas impecabilă, după cum se vede şi în poze. La 165 a fost mult mai mult de muncă - spuma era mult mai ferm lipită şi s-a rupt în multe locuri, fiind nevoit să o iau la şmirghel şi lamă de ras.

După ce am curăţat şeile, am decupat pielea, cu aproximativ 1cm de surplus pentru margini, care urma să se plieze pe sub şa.
Iniţial am vrut să pun doar piele, fără niciun fel de burete sau spumă, dar m-am răzgândit, optând pentru un plus de comfort. Recunosc că am folosit ce-am avut prin casă, anume nişte burete/spumă de ambalat de 2 mm, care mi s-a părut potrivită ca şi consistenţă.
La 165, care urma să ajungă pe cursieră, am pus un strat simplu, iar la TT am pus două straturi pe zona de şezut unde intră în contact oasele bazinului cu şaua.

Lipiturile le-am făcut cu Bison Kit, cu care am avut în trecut experienţe foarte bune. Se aplică strat subţire pe ambele feţe, se usucă 10 minute după care se îmbină - lipirea se face instantaneu, deci nu prea este loc pentru greşeli.

Am aplicat mai întâi spuma, am decupat-o cu lama după conturul şeii, apoi am aplicat pielea, şi ca ultim pas, am întins pelea şi am lipit marginea pe dosul şeii.

Rezultatul este foarte arătos, după părerea mea, şi sper că va fi mai trainic decât husa originală de piele sintetică.

Vienna City Triathlon 2012

Mă duc deja de trei ani încoace cu mare plăcere la acest concurs organizat cu maxim profesionalism în capitala Austriei şi de fiecare dată rămân plăcut surprins de cât de bine e pus la punct şi cum poţi să desfăşori 13 curse de triatlon pe acelaşi traseu într-o singură zi (ce-i drept că unele au fost comasate câte două dar tot au fost vreo 6 starturi în ziua aia) fără să încurci intrările şi ieşirile din tranziţie, numărul diferit de ture şi mai ales cronometrarea. În mod special când între evenimente au fost campionatele naţionale ale Austriei şi campionatele Europene de juniori.
Am plecat vineri după servici de la Cluj împreună cu Daniel şi am sosit în jur de ora 11:20 ora locală la hostel. Am băgat repede nasul în pernă, ca să abordăm ziua cursei cât mai liniştiţi. Sâmbătă după micul dejun am mers să ne ridicăm kitul şi să urmărim startul europenelor de sprint juniori, unde România a avut trei reprezentanţi (din păcate doar un loc 69, un 70 şi un DNF).
Apoi ne-am întors la prânz şi la un somnel înainte de cursă. Deja era destul de clar că vom avea o cursă pe căldură mare, însă nu am prevăzut vântul, care a apărut undeva pe la ora 3 (noi având startul la 4:10).
Ne-am întors în jur de ora 15:00, am intrat în tranziţie, ne-am găsit locurile şi ne-am aşezat lucrurile. Experienţa şi-a spus cuvântul şi pregătirea inspirată a tranziţiei m-a ajutat să am nişte timpi foarte onorabili de schimb: 1:30 T1 respectiv 1:00 T2.
Cu obişnuitele mele emoţii dinainte de start mi-am pus neoprenul, casca şi ochelarii şi am coborât la apă. Plutonul a fost foarte numeros şi îmi era destul de clar că va trebui să lupt pentru fiecare metru. Deja la 3-4 minute după start s-au strâns rândurile şi prima tură din cele două de înot au fost o perpetuă luptă corp la corp, cu picioare şi mâini aruncate din toate direcţiile. Nu mi-am dat seama în apă, dar acum judecând după timpii noştri şi ai celorlalţi, aş zice că înotul a fost cam de 1700m în loc de 1500 - o scăpare ciudată pentru meticuloşii austrieci.
După cum spuneam mai sus, T1 a trecut rapid şi m-am aruncat pe bicicletă. Imediat m-am izbit de un vânt ucigător din faţă, care m-a ţinut în permanenţă cu pulsul peste 160 bpm, deşi nu am reuşit o medie decât de aprox 35 km/h în loc de 40 cât îmi propusesem, adică un timp de aprox 1:08 la bike. Tot din cauza vântului am avut o perpetuă senzaţie de gură uscată, care nu a trecut oricât isotonic am băut. Am reuşit să o calmez abia la alergare, unde ni s-a oferit apă la punctul de alimentare.
Am ieşit de pe bicicletă în stare destul de bună şi am reuşit să fac o alergare fără evenimente deosebite, în 47 de minute, în ciuda căldurii şi a soarelui arzător.
Per total am terminat în 2:26, un timp aparent slab, dar ţinând cont de înotul mai lung şi vântul de pe bicicletă, pot spune că sunt foarte mulţumit. Am ieşit pe 48 din 380 la general şi pe 9 la categoria mea.
Ca de obicei îi mulţumesc Getei care mă susţine în totate tâmpeniile pe care le fac şi lui Dani care mă motivează să trag mai tare decât aş face-o de capul meu.
Adaug două poze de la FirstPhotoFactory, în aşteptarea pozelor de la organizatori.

Triatlon Fără Asfalt - 2 Mai - Hagieni

Săptămâna trecută am participat la primul eveniment din Grand Prix-ul de triatlon organizat de Bioeel alături de Dani şi Cătă.
Am ezitat mult dacă să merg sau nu, din două motive: în primul rând pentru că de la Cluj e un drum groaznic de lung şi de greu până la Marea Neagră şi în al doilea, pentru că de curând s-a născut cel de-al doilea băieţel al meu şi am avut o strângere de inimă să-mi las soţia singură cu amândoi.
Până la urmă am decis să merg şi să fac returul cât mai repede posibil.
Competiţia a avut zona de S/F şi tranziţia la "micul golf"  din 2 Mai, cu înotul în mare, alergarea pe plajă spre Vama Veche şi bicicleta pe drumuri agricole şi forestiere din zona Limanu/Hagieni.
Am avut noroc că a fost suficient de cald pentru ca traseul de bicicletă să fie uscat, pentru că e în mare parte pământ şi am auzit că anul trecut a fost ud şi extrem de dificil din această cauză.
După un somn destul de bun la camping Hacienda, ne-am trezit devreme ca să prindem startul de la ora 9 (foarte bine aleasă ora de altfel, având în vedere cât de cald a fost spre ora finishului).
Am pregătit tranziţia ca de obicei, cu două mici modificări: urma să alerg cu şosete, şi aveam nevoie de o sticlă de apă pentru spălat nisipul de pe picioare. Mi-a plăcut că rastelele au fost pe un singur rând şi şansele să nu-ţi găseşti locul erau mult mai mici decât în alte părţi.
La start am fost impresionat de numărul mare de participanţi - fiind aproape de Bucureşti a fost un eveniment la care au participat foarte mulţi începători şi ştafete. A fost o atmosferă pozitivă ce m-a ajutat să depăşesc mai uşor obişnuitele mele emoţii de la start.
După o numărătoare inversă rapidă, s-a plecat la înot într-un ritm surprinzător de relaxat aş zice. Nu am avut parte de picioare peste cap, îmbrânceli şi alte evenimente obişnuite la startul altor triatloane.
Marea a fost plăcută, răcoroasă şi foarte liniştită, şi proba de înot a fost cam cu 200-300m mai scurtă decât a fost anunţată, astfel că am terminat în sub 20min. Tranziţia a fost mai lungă, după cum mă aşteptam - a trebuit să îmi spăl picioarele, să-mi iau ciorapii şi centura cu sticle, chestii care în mod normal nu sunt necesare, dar aici mi-a fost frică de nisip în papuci şi deshidratare (mi se pare că punctul de alimentare de la alergare a fost insuficient...).
Alergarea a fost.... cruntă. Pe lângă că a fost cald, terenul a solicitat în permanenţă deosebită atenţie şi efortul muscular pentru a menţine stabilitatea pe bolovani şi nisip a fost imens. Am alergat puţin sub 50 de minute, fiind permanent cu pulsul peste 170bpm.
Pe proba de bicicletă mi-ar fi plăcut să am un 29er sau chiar un ciclocross - cu excepţia a 500m cât a fost canionul de la Hagieni, traseul a fost unul de goană maximă, singurele piedici fiind vântul şi căldura.
Am terminat cursa în 2 ore 39 min, pe locul 5 la categoria mea. Sunt puţin dezamăgit dar adevărul e că nu m-am antrenat cât ar fi trebuit, situaţie care probabil se va schimba doar anul viitor, când vor mai creşte copiii.
Dani m-a depăşit la alergare şi de atunci nu l-am mai văzut decât la finish - m-a depăşit cu 6 minute, cu o alergare fantastică şi o bicicletă foarte bună, terminând pe 3 la categoria lui, iar Cătă a terminat pe 9, cu 3:07.
Până una alta, mulţumirile de rigoare Getei fără de care .... nici n-are rost să discutăm :-)

Unu mai filosofic

M-am întâlnit zilele astea cu un filmuleţ pe TED despre un subiect care mă interesează de mai multă vreme şi pe care putem spune că-l urmăresc, pentru că e într-un stadiu de cercetare destul de avansat şi apar surprize la tot pasul. E vorba despre Abiogeneză - apariţia vieţii. A nu se confunda cu teoria evoluţiei, deşi cele două sunt strict corelate, dar, logic vorbind, viaţa nu are cum să evolueze din nimic. Abiogeneza tratează formarea celor mai rudimentare structuri care se pot numi "viaţă" şi care mai apoi pot evolua în organisme mai complexe.
În filmuleţ sunt prezentate nişte experimente de laborator prin care se creează asemenea structuri rudimentare din molecule organice relativ simple capabile de evoluţie, eliminând astfel ultimul argument care le dădea apă la moară creaţioniştilor (cel puţin celor care căutau argumente cât de cât ştiinţifice) - anume că viaţa nu ar fi putut apărea de la sine (sau să zicem, fără o "influenţă externă conştientă").
Gata cu gargara, priviţi filmul:
http://www.wimp.com/linelife/

Recuperarea după maraton - cu alt maraton - aşa NU

Despre maratonul de la Cluj (de alergare) am scris acum 2 săptămâni. A fost o cursă pregătită de mult timp, parţial combinată cu pregătirea pentru triatlon, dar o bună parte am muncit specific pentru maraton. Am făcut volum, am început din timp, am alergat toată iarna pe zăpadă, am redus antrenamentele înainte de cursă, ne-am făcut plan de alimentaţie (mai mult Dani, mare noroc cu el), ce mai - am lucrat ca la carte. Doar că nu ne-am gândit nici unul din noi la ce va fi după. Nici o clipă. Motiv pentru care am comis tâmpenia şi m-am înscris la maratonul Făgetului la distanţa lungă, la fix o săptămână după maratonul de alergare. Evident că nu am apucat să mă recuperez nici de doi lei, ce să mai vorbim de umpic de rulaj măcar, având în vedere că era prima cursă serioasă de bike din an.
M-am aşezat la start destul de încrezător, cu capul încă plin de musculiţele succesului de săptămâna precedentă. Mi-a trecut în primele 10 minute de cursă, în care mi-am dat seama că nu am picioare nici de 10 km, darămite de 70 şi că pulsul nu era deloc corelat cu efortul depus, stând mereu peste 170 de bătăi.
Drept urmare am tras de mine enorm ca să reuşesc măcar să ajung la finish pe bicicletă, nu am reuşit să mă bucur deloc de traseul foarte fain găsit de Levi, şi am ajuns absolut terminat, deshidratat şi cu picioarele praf. Din cauza oboselii nici măcar nu am fost în stare să mă concentrez la hidratare şi alimentare, aşa că am pierdut aproximativ 1kg de greutate corporală - dovada clară câ am făcut o prostie cât mine de mare.
Mersi lui Laurenţiu că mi-a ţinut de iepure şi m-a ajutat psihic să nu abandonez.
Felicitări lui Levi pentru traseu, a fost foarte fain şi greu, ca întotdeauna.

Maraton Internaţional Cluj

Notă:
Le mulţumesc organizatorilor pentru că mi-au corectat timpul. Iniţial apăream DNF din cauza unei erori de cronometrare. Acum sunt pe locul 17, în faţa lui Geza, deşi în realitate am fost cu vreo 20 de secunde după el. Oricum, mai bine aşa decât DNF :-)
http://maraton-cluj.ro/images/stories/content/rezultate/Vodafone_International_Marathon_Halfmarathon_Cluj_2012_results.pdf

A doua cursă de anul ăsta a fost maratonul internaţional Cluj. Am combinat antrenamentul de iarnă pentru triatlon cu ceva mai mult volum de alergare, în vederea maratonului. După câteva antrenamente cronometrate, ne-am propus un timp de 3:15, ceea ce înseamnă cam 4:37 medie pe km.
Startul a fost rapid, condus de cei de la semi. O primă greşeală a fost că nu ne-am concetrat pe ceea ce ne propusesem noi, ci ne-am dus după o trupă de la semi care ţinea un ritm de cam 4:25. A doua greşeală a fost că, după ce ne-am dat seama că mergem prea repede, nu ne-am reglat ritmul. Evident că după primele două ture nu am mai avut picioare să ducem ritmul de 4:25-4:30 şi am scăzut semnificativ. Ultimele două ture au mers tot mai lent, iar în ultima am scăzut la 53 de minute.
În tura a treia am făcut o gogomănie, am trecut prin spatele lui Daniel ca să-mi iau apă, şi l-am atins pe un picior, l-am dezechilibrat şi s-a lovit la un picior. Sper că nu din cauza asta, dar în ultima tură a avut crampe foarte nasoale şi a trebuit să încetinească mult. Mă, îmi pare tare rău. Serios!
Cu picioarele distruse, două degete băşicate până la carne vie şi o unghie lipsă, am terminat în 3:18:00.
Mulţumuri lui Victor, care mi-a cărat gelurile şi bidoanele, şi tuturor celor care ne-au încurajat,
mersi mult la Dani, pentru antrenamente, plan de nutriţie, şi toate celelalte, ştie el,
şi nu în ultimul rând Getei care are răbdare nemăsurată cu mine.

Le mulţumesc Laurei Baciu şi lui Alex Diaconu pentru poze.